…mi-era dor de casa. Mi-era dor de mama, mi-era dor de sora mea plecata si de nepotica mea…mi-era dor de mine si dus la ei, cu mult poftita dorinta de a ma odihni. Eram obosita, bineinteles pentru ca, asa cum era Bucurestiul obositor asa era si alt oras si nu doream decat sa merg acasa. Plin, fara pic de aer sau ganduri curate orasul ma sufoca. Vroiam sa nu ma mai gandesc la cel ce mi-am daruit chiar si viata si m-a tarat prin gropi. Nu vroiam nici sa mai aud de dragoste sau de daruire…nu-mi pasa, si in plus aveam cu totul alte perspective despre viitorul meu. Nu cu el, sau cu altul care m-ar face sa sufar. Doar eu, mama si sora mea. Zilele treceau cu ganduri indurerate si retineri la orice pofta de afectiune…trista, pierduta, poate ca asta mi-a fost rasplata pentru tot ce i-am daruit, tot ce am facut pentru el, tot ce am sperat ca va fi intre noi. Mi-a spulberat orice vis, si inima cu totul. Noptile nedormite, orele in care am cugetat, si lacrimile ce nici el nu mi le poate returna, si nu ma mai poate face fericita. Eram si sunt o fata frumoasa, nu cred ca era capat de drum pentru mine insa nu la asta visam, nu-mi doream asa ceva. M-a facut sa nu ma mai daruiesc mai mult de-o zi, de-o ora, de-un sarut, de-o vorba dulce-n tren sau prin tramvai. M-a facut sa inchid ochi, lacrimati dupa fiece sarut strain…Strain? Da! Strain; poate ca ma facea sa ma simt dorita mai mult decat ma facea el…sau nu… Prefer sa fac altceva decat sa ma mai gandesc la …el.
Ca tot vorbeam de tren, vorbareata cum sunt, n-am putut evita un pustiulica. Amuzant cum suna, lui i-am dat mai multa atentie decat i-am dat cuiva vreodata de dupa cel ce m-a distrus. Vorbind atat de mult, m-am ratacit de la subiect, vorbeam, poate, singura cum fac mereu cand ma intristez. Vroiam sa spun ca l-am cunoscut in tren, in timp ce mergeam acasa, plecand din Bucuresti.
Era zi de vara nu prea calda dar nici urata, unchiul meu care il iubesc pot spune, a fost dragut cu mine si mi-a oferit un loc gratuit in cabina sa de controlori, un anume compartiment liber special pentru ei; controlorii. Trebuie sa recunosc, asa dur cum pare el, e un om care te ajuta cand ai nevoie. Ore tarzii, agitatie mare, nu-mi trecea nimic prin gand decat sa ajung acasa si sa odihnesc mult, ca am tanjit cu zilele la un somn adanc, acasa.
…Si trenul porni. Singura in compartiment, cu becul stins, priveam pe fereastra in gol, gandindu-ma la ce aveam retineri. Mi-era dor de-o imbratisare. Mi-era dor de cine am fost. Sigur acum sunt constiincioasa si devotata carierei si mi-e bine asa dar parca nici somnul nu mi-e bun daca nu am pe cine saruta, daca nu am dupa cine pofti, daca nu am iubirea unui…”el”. Tot felul de ganduri se zbateau in mintea mea, si ma tulburau, somn nu aveam asa ca mi-am propus sa poftesc pe hol. Mai auzeam o vorba de la oamenii ce se plang constant ca nu au bani indeajuns sau ca sunt unul mai presus de altul, si fond nu mai era mult si soseam intr-una din statiile listate, prilej pentru mine sa fumez o tigare. Singurul lucru care ma face sa uit de mine…
Era rece pe hol, curent din ferestrele deschis din vagon. Pe culoar in stanga mea doi tipi vorbeau constant despre subiecte barbatesti, specific lor, mai apoi un pusti si dupa o fata. I-am privit pe fiecare in parte orice detaliu, orice miscare numai sa nu ma gandesc la al meu; pana la pusti. Pustiul era mai plinut, de fapt avea burtica…Era dragut…Parea dragut; si cred ca era de varsta mea. Imi placea oarecum de el, dar principiile pe care mi le-am impus nu imi permiteau o abordare, de niciun fel dar totusi s-a intamplat. S-a intamplat fara sa vreau. Mi-am intors privirea catre el chiar cand ma privea….si…mi-a zambit. Dintr-o rusine de copil i-am zambit inapoi si m-am dus grabita-n compartiment…